La 8 februarie 2023 se împlinesc 33 de ani de la înfiinţarea, în noile condiţii social-politice de după 1989, a Serviciului de Informaţii Externe, ca instituţie specializată în domeniul apărării securităţii externe a României şi pentru sprijinirea promovării intereselor ţării noastre în relaţiile cu alte state.
Cadrele militare în rezervă şi în retragere care şi-au desfăşurat activitatea în S.I.E. , de-a lungul timpului, cu demnitate şi profesionalism au înscris aprecieri deosebite din partea conducerii ţării.
Cu acest prilej, adresăm cadrelor de conducere, colegilor, aflaţi în unităţile active ale S.I.E., urări de sănătate şi noi realizări în misiunea nobilă încredinţată. Suntem mândri că instituţia în care am muncit se bucură de aprecieri din partea structurilor similare din alte ţări cu care cooperează pe linie specifică.
Fie ca Serviciul de Informaţii Externe să-şi onoreze şi în viitor misiunea ca instituţie de elită în cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, pentru apărarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României.
La mulţi ani, Serviciul de Informaţii Externe! Consiliul director |